Quantcast
Channel: campanie electorala – Ferma politică
Viewing all articles
Browse latest Browse all 25

Unsul. Că doar Biserica nu face politică

$
0
0

sceptruNu, dom’le, nu face. Are altă misiune, cea legată de suflet. Slujbașii domnului Daniel, ăia cu funcții, n-au Mercedesuri, nici bani, nu cară pe ei kile de aur. Doar oamenii răi, sclavii Sătănii văd asta. Tot ăștia, ptiu, drace, susțin că popii se implică în fiecare campanie electorală. Că-s cei mai buni agenți electorali, evident, contra cost.

Pentru candidați cu dare de mână, costurile pleacă de la 10 000 de lei. Doar să sugereze sutanistul babelor, după slujba de duminică cine-i alesul Ăluia de sus, care musai trebuie și votat ca nu care cumva să se supere Sfântul Petru and comp. O scenă de genul ăsta s-ar fi petrecut la Măgura. Nu se știe care au costurile exacte, cu siguranță însă că nu s-a tăiat chitanță. Unuia dintre candidații la primăria Bacău, aflat în zonă cu partidul său de unu la sută, i-a pus însuși Joachim mâna pe căpșorul proaspăt ras și l-a prezentat fraierilor care încă mai cred în povești că-i viitorul primar al Bacăului. Vorba aia, așa vor sfinții și bag de seamă, că inclusiv Ăl de Sus e mare fan. E pentru Bacău și pentru băcăuani…

The post Unsul. Că doar Biserica nu face politică appeared first on Ferma politică.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 25

Latest Images